E acea boala a varstei,
E acea boala ce noi o dorim,
Singuri la sfarsitul acelei curse,
Si prindem ultimul autobuz spre casa.
Toata lumea se trezeste,
Chiar si cafeneaua noastra,
Si deschimen lacatul usii,
Gauri ce noi numim casa.
Si poate suntem victimile destinului,
Si aduci aminte cand celebram,
Ne imbatam si ne faceam "high" pana-n zori,
Si acum suntem pur si simplu singuri.
Si clopotele nuntii nu vor suna,
Cu amandoi vinovati de o crima,
Si amandoi condamnati in timp,
Si acum suntem pur si simplu singuri.
Dar totusi,
Fereste-ma de ceea ce-mi doresc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu