Cine sunt?

Si as renunta pentru totdeauna in a te atinge, pentru ca stiu ca tot ma vei simti cumva, esti mai aproape de rai decat as putea fi eu vreodata si sincer n-as vrea sa plec tocmai acum acasa... si tot ce mai pot savura e momentul si tot ce mai pot respira iti e propria-ti viata, ca mai devreme sau mai tarziu, totul se va termina si n-as vrea sa-mi e dor de tine in seara asta. Si nu te poti lupta cu lacrimile ce oricum nu vin sau momentul de adevar din toate minciunile tale, cand totul pare a fi ca in filme, a da, sangerezi doar ca sa stii ca esti viu! Si nu as vrea ca lumea sa ma poata vedea pentru ca oricum stiu ca nu ar intelege, unde totul e facut sa fie distrus, tot ceea ce vreau acum e sa stii cu adevarat cine sunt, vreau doar sa stii cine sunt...

Oda pentru un vis...

Eu sper...

O runda de aplauze, ai primit ce ti-ai dorit, uita-te un pic mai bine la ce ai renuntat pentru ca eu iti spun ca o inima nu poate fi distrusa! Si iti mai poti aminti cum te sarutam, aduti aminte dulceata ce o simteai in propria-ti gura pentru ca iubito acu tot cu ce vei mai ramane e doar amintirea si eu merg… merg inanite. Oare fiecare dimineata te face fericita… si spune-mi daca in fiecare seara te i-a somnul razand. Eu sper ca sa-ti fie usor sa ma uiti… eu sper ca atunci cand ma vezi sa nu simti nimic, chiar ma intreb daca esti undeva acolo si te distrezi, eu sper sa ai tot ceea ce ti-ai dorit pentru ca eu merg… merg inainte. Nu vezi ca lumina s-a schimbat si nimic nu mai e cum era, doar umbre pe pamant si daca o sa asculti mai bine o sa auzi sunetul… “tot ce vrei, eu sper ca tu sa obtii tot ce vrei, absolut tot ceea ce iti propui… pentru ca eu am facut-o… pentru ca eu n-am facut-o !” .

Ce facem...?

Umbre ce umplu o inima pustiita, in timp ce dragostea ofileste, din toate lucrurile care suntem dar care nu zic nimik. Nu poti vedea dincolo de cicatrici, si sa ajungem pana la apus? Schinb culoare cerului si ti-l deschid tie, felul in care m-ai facut sa ma simt atat de viu, felul in care te-am iubit, pentru toate lucrurile ce n-au murit niciodata pentru a trece peste noapte, iubirea te va gasii! Soarele se sparge in ochii tai pentru a creea o noua zi, aceasta inima sparta inca mai poate supravietui, cu o singura atingere a armoniei tale umbrele dinspar in venire lunimii... eu sunt langa tine, oriunde iubirea te va gasii!
Dar ce facem acum?...dar ce facem azi?...daca tu m-ai facut sa fiu ceea ce ar fi trebuit sa fiu?... si daca dragostea noastra nu ar fi disparut?... si daca e pierduta in spatele cuvintelor ce nu le-am putut zice niciodata? Dar draga, inainte de a fi prea tarziu, ce facem acum? Acum ca suntem aici, acum ca am ajuns atat de departe, tine-te bine, nu e nimic de care sa-ti fie teama, pentru ca eu sunt chiar aici langa tine pentru toata viata... sunt tot al tau!

Imi pare rau!!!

Dap... asta e starea pe care o am in aceste momente in care singura aliniare imi e muzica ce o ascult si prietenii care imi sunt aproape si in care ma pot baza destul de mult! Nu ma simt bine in pielea mea, dar nu cred ca aici e vreun punct critic pe care o sa fiu nevoit sa-l depasesc, e doar o clipa de aiureala in care cred mai mult decat mi-as fi imaginat si care ma aduce in niste stari atat de aiurea incat imi vine sa plec undeva, sa fug, sa ma eliberez de tensiunea care ma cuprinde si de lucrurile urate pe care le-am facut sau le-am provocat!!! Nu e ceva foarte important sau foarte solicitant dar cred in ceea ce simt si cred in ceea ce vreau si de asta imi e atat de greu sa accept realitatea, oricat de cruda ar fi si oricat de departe o simt in momentele astea...ceva in mine imi spune ca totul va fi bine, dar tot acel lucru imi spune ca ar trebui sa ma opresc si sa ma gandesc mai bine la ceea ce fac, oare care din ele imi arata adevaratul drum pe care ar trebui sa merg??... oare care...?? PROBABIL intr-un final o sa ma uit peste lucrurile si amintirile ce mi-au ramas si o sa raman cu nostalgia lor, nu stiu... tot ceea ce stiu e ca intr-un moment al vietii am gresit si nam fost acceptat asa dar macar am luptat pentru ceea ce in acel moment am crezut ca imi poate schimba gandirea si viata... sau poate... n-a fost asa, poate in momentul asta ambitia care m-a ajutat de atatea ori acu ma tradat, nush ce sa zic... Cred ca totusi fiecare din noi merita sa fie apreciat de oricine pentru ceea ce este si nu pentru lucrurile atat de trecatoare pe care viata ti le da sau ti le ia... cand o sa se termine starea asta a mea nu stiu, dar sunt hotarat ca sa las totul in voia sortii si sa nu mai trag de clipele si sentimetele care inca dainuie... imi pare rau... foarte rau...

Azi... sunt ca o matase !

Ce mai timpuri, ce mai zile, ce mai ore... nimic nu e ceea ce pare dar pana la urma totul este ceea ce este atunci cand stai si nu-ti dai seama ca prin unele fapte pe care le faci adesea intr-o secunda poti distruge ceea ce altii au construit peste ani de munca si peste siroie de sange, dar asta e firea noastra sa nu pastram nimic si sa stricam totul intr-o secunda de ambitie, napasare sau chiar rautate de multe ori! Nu vreau sa judec, nu vreau sa critic, nu vreau sa reprosez vreau doar sa imi vad viata asa cum nu as crede vreodata ca ar putea arata exact atunci cand in multe dintre momentele mele grele simt cum pamantul imi fuge de sub picioare si atunci cand sunt in genunchi, vreau ca totusi acea lumina de speranta care incearca mereu sa iasa, sa izbaveasca si sa continue si dupa ce aceasta scurta nebunie ce noi o numim viata! Am descoperit ca orice lucru are intodeauna un sfarsit... chit ca vrem sau nu... dar ma intreb, si sfarsitul asta cand o sa dispara odata?... ca sa pot vedea speranta in ochii oricaruia din noi! Dar, "azi sunt ca o matase, doar sufletul imi 'luneca prin casa" si asta ne face ceea ce suntem... un gand venit si pierdut intr-o clipa, fara ca nimeni sa stie ce s-a intamplat si fara ca nimic sa disturbe cursul timpului, al zilelor , al orelor si al clipelor...

A fost doar un vis...

Viata e mai mare, e mai mare decat tine iar tu nu esti ca mine, lungimile pe care le-as strabate, distanta din ochii tai... o nu, am spus prea mult...cred k am pornit-o. Acela din colt sunt eu, acela din lumina reflectoarelor sunt eu care imi pierd credinta incercand a tine pasul cu tine si nu stiu daca o pot face... o nu, iar am spus prea mult, dar n-am spus indeajuns, mi s-a parut ca te-am auzit razand, mi s-a parut ca te-am auzit cantand, mi s-a parut ca te-am vazut incercand! Fiecare sopata a fiecarei trezire a orelor imi aleg confesiunea , incercand sa patrez un ochi pe tine ca un suferind,pierdut si orb fraier... o nu, iar am zis prea mult, am pornnit-o! Considera asta, indiciu secolului, considera asta alunecarea ce ma pus in genunchi a esuat si daca toate aceste fantezii ar veni zburand prin preajama?... acum chiar am spus prea mult! Dar totul a fost doar un vis... totul a fost doar un vis...

2009

Scriu asta inspirat de o prietena care imi este foarte draga si care ma impresionat enorm prin prizma a ceea ce a scris.

Un scurt istoric al anului 2009...care a fost un an zbuciumat pentru mine si sper nu fie continuare anului ce a venit!

Totul a inceput cu noaptea dintre ani nimik iesit din cumon ba chiar lipsit de importanta...sentimental eram un pic debusolat din pricina unei relatii pierdute dar si profesional tinand cont k tocmai demisionasem de la locul de munca si cu fac nu stateam tocmai pe roze!Ianuarie mi-a oferit o regasire draga alaturi de oamenii cu care lucrasem aproape un an si cu care mi-au mai vindecat unele rani...sesiunea a trecut cam naspa...nimic totusi nu-mi parea a ma afecta cu ceva. Februarie sincer...a fost asa cum imi imaginez de cand ma stiu...o luna moarta...totul a fost plictisitor si fara speranta... Bucurestiul nu-mi mai pferea nimic, inafara de prietenii pe care ii avea si care si acu insemna ceva pentru mine nu mai reusea sa ma multumeasca! Martie a fost luna in care ma regaseam...facultatea incepuse sa-mi ofere perspective noi si ma multumea...munca numi oferea decat multumiri banesti k in rest era dezastru total, fete nau existat in perioada asta asa k am fost destul de linistit. Aprilie ma facut sa-mi schimb toate viziunile... din nou Bucurestiul nu ma mai atragea, financiar stateam prost dupa o intelegere cu oamenii de la munk... semtimental la fel...nimic care sa ma atraga dar totusi eram optimist la ceea ce avea sa urmeze, gandidu-ma la sesiune ce urma si la faptul k in vara voi fi acasa! In Mai am trait la viteza maxima...gandul k se apropie vacanta si seiusiunea imi ocupa tot timpul si eram foarte nerabdator sa se sfarsesca. Acum incepe Iunie ce luna...aprope tot ceea ce imi doream devenea relitate...munca s-a incheiat pe data de 5... sesiunea pe data de 13...tragand o linie si facand un calcul...de acum incepea o noua era in viata mea... in sfarsit dupa o perioada de 2 ani aveam sa ma relaxez, examenele au trecut si au trecut cu bine... o restanta decat pe anu asta! Iulie a fost o relaxare totala....m-am distrat, m-am simtit bine si n-am avut griji prea mari... cred k a fost cea mai linistitoare de pana atunci si dak nu ma insel cred k din tot anul. August o sa-mi aduca aminte toata viata de Baile Felix si de momentele pe care le-am trait alaturi de prieteni dragi dar si locul unde am invatat si ceva... Septembrie a inceput usor... nu m-a luat prea direct... dar septembrie mi-a adus multe... un an nou universitar...si ultimul...cu multe sperante...dar si o fata... langa care am trait momente frumoase... septembrie luna reusitelor! Octombrie un zbucium intre casa si facultate am fost numai pe drumuri fiindca acasa ma astepta cineva si in bucuresti imi realizam viitorul dar eu spun k le-am amestecat destul de bine... Noiembrie ma gasit in acelasi zbicium dar in care ma complaceam si nu aveam de ales...21 de ani... na fost chiar asa rau...ma gasit impreuna cu prietenii si cu persoana in care credeam dar ceva incepea sa scartaie...asa ca a urmat Decembrie care imi daduse atatea sperante si in care credeam atat de mult....nu a inceput rau dar pe parcurs s-a stricat tot...Craciunul a fost frumos...in sanul familiei...dar nu a mea... si apoi in jurul prietenilorna fost chiar rau...dar ce a urmat intre Craciun si Revelion mi-a stricat toate visele, poate asa a fost mai bine si Revelionul ma prins destul de aiurea in centrul orasului si cu o pustietate adanca in suflet, trezindu-ma in 2010 cu o sensatie pustie dar asa cum stiu ca sunt... o sa fie si anu asta unul greu mai ales ca am licenta si mai ales k anu asta imi voi face un drum in viata... Urez tuturor un calduros LA MULTI ANI si multe impliniri...