Ce mai timpuri, ce mai zile, ce mai ore... nimic nu e ceea ce pare dar pana la urma totul este ceea ce este atunci cand stai si nu-ti dai seama ca prin unele fapte pe care le faci adesea intr-o secunda poti distruge ceea ce altii au construit peste ani de munca si peste siroie de sange, dar asta e firea noastra sa nu pastram nimic si sa stricam totul intr-o secunda de ambitie, napasare sau chiar rautate de multe ori! Nu vreau sa judec, nu vreau sa critic, nu vreau sa reprosez vreau doar sa imi vad viata asa cum nu as crede vreodata ca ar putea arata exact atunci cand in multe dintre momentele mele grele simt cum pamantul imi fuge de sub picioare si atunci cand sunt in genunchi, vreau ca totusi acea lumina de speranta care incearca mereu sa iasa, sa izbaveasca si sa continue si dupa ce aceasta scurta nebunie ce noi o numim viata! Am descoperit ca orice lucru are intodeauna un sfarsit... chit ca vrem sau nu... dar ma intreb, si sfarsitul asta cand o sa dispara odata?... ca sa pot vedea speranta in ochii oricaruia din noi! Dar, "azi sunt ca o matase, doar sufletul imi 'luneca prin casa" si asta ne face ceea ce suntem... un gand venit si pierdut intr-o clipa, fara ca nimeni sa stie ce s-a intamplat si fara ca nimic sa disturbe cursul timpului, al zilelor , al orelor si al clipelor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu