Mi s-a parut ca am vazut acea femeie readusa la viata, era destul de calda si a aparut chiar impunatoare si mi-a aratat cum e sa plangi, ei bine nu esti tu acea femeie ce am adorat-o si se parea ca nu stii, ca nu iti pasa de ce iti e de folos inima, dar eu n-o m-ai cunosc deloc si numai e nimik acolo unde statea intinsa iar vorbele mele s-au uscat si exact asta se intampla... si totusi cred ca povestitorul de noroc avea dreptate si ar fi trebuit sa vad exact ceea ce era acolo si nu vreo lumina divina care sa se strecoare pe ub venele mele si acum, nu imi mai pasa, nimic nu e cu mine, si chiar nu imi mai lipseste asa mult dar totusi sunt atatea lucruri pe care nu le mai pot atinge... Sunt chiar fara nici o credinta si exact asa ma simt, rece si rusinat in timp ce ma preling pe acea podea... iluzile nu s-au schimbat niciodata in ceva real, iar eu sunt foarte treaz si pot vedea cum acest cer perfect e pur si simplu ravasit... am ramas fara credinta si ma simt chiar indiferent dar stanjenit de faptul k stau lungit pe acea podea, si tu vad ca intarzii dar eu sunt deja plecat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu